Din cauza poziţiei geografice hotarele satului Tăuteu nu sunt tocmai bune pentru agricultură. Din cauză că hotarele au apărut după defrisările de păduri din împrejurimi, 80% din pământuri sunt deluroase de categoria III-IV, restul pământurilor este de categoria a II.-a, iar pământurile cele mai bune (categoria I.) se găsesc în valea Bistrei si alcătuiesc 20% din totalul pământurilor. Ca producţie reprezintă doar 60% comparativ cu producţia din acea zonă si asta cu îngrăsământul propice, cu seminţe potrivite şi cu lucrarea potrivită a solului. Se cultivă grâu, porumb, orz, floarea soarelui, ovăz, triticale, trifoi. Producţia se foloseste pentru hrănirea animalelor în proporţie de 90 la %, mai ales pentru cresterea porcilor si păsări. Numărul vacilor a scăzut la minim, în total mai sunt 50 de vaci de lapte. În anii 90 laptele a fost cumpărat de fabrica de lapte din Simleu Silvaniei, dar după o vreme a intrat în faliment si nu sa-u mai efectuat plăţile nici pentru laptele cumpărat. În prezent nu mai cumpără nimeni, se mai poate vinde doar cât se consumă în sat. După închiderea minelor, a întreprinderilor feroase din Marghita, a fabricii de sticle din Pădurea Neagră, majoritatea locuitorilor sunt someri,cei cu venituri sunt pensionarii. Nu este nimeni care să cumpere producţia agricolă, doar porcii de carne mai sunt căutaţi pe piaţă. Degeaba există piaţa de la Popeşti, dacă nu sunt bani. Odinioară se puteau vinde produsele în piaţa din Marghita, dar în prezent acesta este inundat cu produse agricole din Valea Ierului, nu mai are rost să se ducă produsele acolo. Sunt cinci proprietari de oi, dar numărul total nu ajunge la 1000 de oi.

Din cele mai vechi timpuri regiunea a produs vinuri. Încă din era medievală sunt documente atestând acest lucru. Oameni din Sâniob au comercializat vinuri de calitate superioară încă din secolul al 14.-lea. Cum reiese din monografie, din 1962, din ultima perioadă a ocupaţiei, viile erau mai îngrijite ca pământurile arabile. În mai multe sate viţa de vie a fost ocupaţia principală. În multe sate se cultiva viţa de vie de grădină, asta datorită faptului că multe vii nu erau neapărat în hotarele satului ci pe dealurile viticole aflate la diferite distanţe de sat. Oamenii săraci lucrau ca zilieri la viile din împrejurimi. Fructiferele erau mai puţin numeroase, la poalele dealurilor de vie mai ales. Cel mai răspândit a fost prunele.

Suprafaţa fondului funciar a comunei Tăuteu totalizează 6.976 hectare, din care 73,1% reprezintă terenuri agricole şi 26,9% terenuri neagricole. Datorită poziţionării geografice, în zonă deluroasă cu sol forestier, terenurile în marea lor majoritate nu sunt adecvate producţiei agricole. Aproximativ trei sferturi din terenuri sunt de categoria III, IV, doar 20% din totalul terenurilor este de categoria I, cele aflate pe malul Bistrei.

Din cele 5.102 hectare de teren agricol, 78,6% sunt reprezentate de teren arabil, 12,7% sunt păşuni, 7,5% fâneţe, 1,2% vii şi livezi. Din anul 1990 structura suprafeţei agricole a comunei Tăuteu nu s-a modificat semnificativ: terenului arabil ocupă ponderea cea mai însemnată din totalul terenului agricol, avans însă terenuri relativ extinse de păşunile şi fâneţele.

Comuna Tăuteu are un caracter agrar de ses, având spaţii agricole asociate (arabil, păşuni, fâneţe, livezi si vii), cu o pondere însemnată de teren arabil, în concordanţă cu condiţiile de mediu. Acest tip de peisaj rural cuprinde în special suprafeţe extinse de tern arabil cu culturi de porumb, grâu, secară, cartof şi plante tehnice şi areale mai restrânse păşuni, fânaţe vii şi livezi.

Comparativ cu structura suprafeţelor agricole a judeţului Bihor, comuna Tăuteu arată o structură specifică zonelor de ses, procentul terenului arabil fiind preponderent (78,6% comparativ cu 62%) si terenuri mai restrânse de păsuni si fâneţe. Chiar dacă satul are o tradiţie specifică vinicolă, aflându-se în zona vinicole a judeţului Bihor, nu are un procent semnificativ de vii în prezent (1,2% comparativ cu media judeţeană de 1,2%). Conform sătenilor sistemul comunist a fost cel care a dat lovitura de graţie viniculturii comunei, colectivizând viile. În această perioadă sătenii si-au plantat struguri în curte, însă nici calitatea nici cantitatea acestora nu este suficientă. După 1990 câţiva localnici au reînnoit plantaţiile de vii însă pe suprafeţe relativ mici (0,1-0,2 ha).